Eşti aici

Prezentarea Parohiei

23 Februarie 2017

Parohia Fometești, Vâlcea se află în comuna Slătioara, satul Rugetu, aproape de intrarea pe cheile râului Cerna din masivul Parâng. Parohia are în componență sa trei locașuri de cult.

 

Parohia Fometești, Vâlcea se află în comuna Slătioara, satul Rugetu, aproape de intrarea pe cheile râului Cerna din masivul Parâng. Parohia are în componență sa trei locașuri de cult.

Biserica parohială cu hramul "Sfinţii Voievozi" din satul Fometeşti, comuna Slătioara, județul Vâlcea, a fost construită în 1871, din lemn, descendentă a unei ctitorii din anul 1556, aşezată peste Măgurele, aproape de râul Mariţa. În 1933, prin străduinţa preotului Gheorghe I. Rădulescu, s-a renovat, iar în 1952, acoperişul s-a reparat cu şiţă. Cu timpul, din cauza cariilor şi a fenomenelor naturale, s-a distrus, fiind închis cultului în 1970.

În 1973, prin sârguinţa preotului Ion Rădulescu s-au deschis lucrările de reconstrucţie a actualei biserici, pe temelie nouă. Ca plan, este o imitaţie a bolniţei Cozia. Fresca, pe fond „albastru” de Voroneţ, a fost executată între anii 1977-1979. Interiorul este dominat de sfinţi români în costume naţionale şi de cei patru Sfinâi Martiri de la Niculiţel: Zotic, Atal, Filip şi Camasis.

Biserica filială cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din cătunul Valea Babii a fost ridicată din lemn în 1806 de protopopul Udrea. Are formă de corabie, cu absidă poligonal decroşată şi acoperiş de şiţă complet refăcut între 2001-2002 de comunitate. Se remarcă prin pictura interioară (in stare avansata de degradare) şi exterioară, încă bine păstrată, portretul de ctitor cu pisanie, uşa cioplită cu şerpi în relief peste intrare şi foaia uşii dintr-o singură bucată de lemn.

În satul Floresti, se află biserica ce are hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva", construită din lemn de stejar în anul 1861, ctitorii fiind enoriaşii satului, descendenta a unei ctitorii din secolul al XVII-lea din impletitura de rachita.

Alte articole despre:

Adăugați un comentariu

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular